21: Suflete ranite
            
 Multe suflete ranite zac bolind,
 Aruncate-n disperari de nebuneala.
 Cu mersul trist ,planset nutrind,
 Se-nfatiseaza-n scena cu sfarseala.
 
 La modul singular ma freamat,
 Ma chinuiesc pustiindu-mi forul,
 In inauntrul meu s-a pus omat,
 Iar despartiri mi-au luat umorul.
 
 Murdar pe fata de lacrima sarata,
 Purced la mii de cugetari sihastre-
 Si iar vederea mi-este mata,
 Impiedicata-n zile-albastre.
 
 Zambiri plecat-au fara voia mea,
 Demonstrandu-mi iar ca sunt uman.
 Cinstind nimicuri,pulsand in ea
 Inima de roua imi bate-n van.
 
 Ce sentimente,irosite fara vina,
 S-au tot plimbat prin corpul vestejit,
 Nascand emotii,scena lina,
 De povestit la nesfarsit.
 
 Lumea-i frumoasa.dar sufletu-i catun,
 Cu vagi impresii asupra lucrurilor fine,
 Neconcordand cu timpul cel nebun,
 Se pierde-n adormire,uitand sa se aline.
 
 Priviri desarte lasam pe chipul angelic,
 Cu tulburari de constiinta neincetata.
 Stiam de gandul tau feeric,
 Dar nu de inima-nghetata.
 
 Priveai uimita felul meu de melancolic,
 Si inca te mai miri de ce te mai iubesc,
 Insa doar sensul meu busolic,
 Te indruma spre ceresc.
 
 E cel mai trist in lumea existenta,
 Sa nu se stie stereotipul de iubit.
 Acum rimarea-i decadenta,
 Iar sarutul sfant e gest cumplit.
 
   pulsand ideea am obosit...
   ma culc pe-o frunza de stejar...
   sperand ca poate...
   ca poate...
   e totul vis...